Misterul din jurul celebrei cantarete de muzica indiana Naarghita (pe numele ei adevarat Maria Amarghioalei) s-a spulberat! Intr-una dintre editiile trecute, reporterii CANCAN au dezvaluit ca rudele Naarghitei nu mai primisera, de 4-5 ani, nicio veste de la aceasta. Practic, nimic nu se mai stia despre ea. Marea artista a decis, ieri, sa rupa tacerea, pentru prima oara, dupa 20 de ani. In acest rastimp, o singura data se mai confesase unui alt cotidian central, insa prin intermediul unei scrisori. Acum, Naarghita a acceptat un dialog cu noi care a durat peste o ora. Adrian Artene, Bogdan Galca Din capul locului, cantareata ne-a precizat ca nu doreste sa fie fotografiata. „Vreau sa fiu linistita in aceasta perioada, intrucat lucrez la un proiect amplu. In 2010, voi reveni cu o mare surpriza!”, ne-a declarat Maria Amarghioalei. Este vorba despre cartea vietii ei, insa nu este exclus nici sa urce din nou pe scena! Naarghita spune ca temerile rudelor ei, potrivit carora ar fi sechestrata si ca i s-ar fi furat intreaga avere, n-au un fundament. „Cumnata mea, care a zis ca as fi fost sechestrata este o femeie simpla, de la tara! Ea locuieste in casa in care m-am nascut, dar atat. Eu nu vreau sa ma mai intorc in acea casa, care, am vazut in ziar, ca e o ruina. Cand stateam acolo cu mama mea, casa arata cu totul altfel. Imi aduc aminte ca era un rai: o curte plina de flori de liliac si totul foarte bine intretinut!” Amintirile Naarghitei par sa nu se fi estompat. Despre fratele ei, Emil, de la inmormantarea caruia a lipsit, cantareata spune ca nu a stiut cand a murit: „Eram oricum in strainatate cand l-au inmormantat. Daca stiam, faceam cumva sa ajung!”
Acum, artista locuieste in Bucuresti, de 7-8 ani, in casa unui nepot, Octavian Patulea. „Ii sunt recunoscatoare lui Octavian ca m-a primit la el. Nici vorba sa ma sechestreze el sau altcineva si sa-mi ia averea, asa cum sustine cumnata mea. Ce avere sa ia? Toata averea mea am investit-o in muzica!”, a adaugat Naarghita. Aceasta explica faptul ca, in cariera ei, a imbracat pe scena peste 3.000 de sariuri si a interpretat in jur de 500 de partituri, pentru fiecare dintre acestea platind circa 2.000 de dolari! „N-am avut mare avere. Am castigat bani multi, nu zic nu, dar am platit partiturile si costumele indiene. Aur n-am avut, pentru ca nici nu-mi plac bijuteriile opulente. Doar cu melodiile am ramas!”, ne-a mai marturisit marea artista.
De cand s-a retras in anonimat, Naarghita si-a gasit placerea de a asculta muzica clasica. „Nu ascult, cum s-ar putea crede muzica indiana. Imi plac Bach, Mozart, Wagner, marii clasici”. Si mai are o pasiune: integramele. „Zilnic, completez cateva 3-4 integrame in nici jumatate de ora”, spune cantareata, care, chiar in momentul in care ne povestea aceste lucruri, si-a aruncat privirea catre o revista de profil. Dialogul cu marea artista a fost uluitor. Inainte sa ne luam ramas-bun, Naarghita ne-a interpretat live cateva versuri din melodia filmului „Lantul amintirilor”. Este evident ca vocea nu o tradeaza si, oricand, ar putea reveni cu mare succes. Nu lasa loc insa niciunei speculatii: „Mai vorbim in 2010. Pana atunci, vreau sa lucrez in liniste la proiectele mele!”