Moartea Larei Saban continua sa agite apele la Constanta. Averea pe care a lasat-o tanara de 27 de ani, ucisa cu sange rece de propriul frate, Gilberto Ghiunal Saban (35 de ani) si de complicele acestuia, George Davidescu, este fabuloasa. Fetita Larei ar putea mosteni 130.000 de dolari, doua imobile de lux si multe bijuterii, drept pentru care mama victimei a deschis procesul de succesiune.
„Mama Larei a solicitat celor de la Protectia Copilului sa-i fie incredintata fetita Larei. Cum tatal nu a recunoscut-o, este de preferat sa ramana in familia mamei. Tot mama Larei a mers la un notariat pentru a cere deschiderea succesiunii, pentru a fi impartita averea detinuta de Lara Saban. Desi avea doar 27 de ani, Lara Saban detinea mai multe case, autoturisme, bijuterii si bani”, a spus, vineri, una dintre verisoarele victimei.
Rod al iubirii dintre Lara Saban si influentul om de afaceri Huseyn Sipahi, fost candidat la Primaria din Istanbul, fetita in varsta de trei ani a ramas, practic, fara parinti, deoarece tatal sau nu a recunoscut-o la nastere. Pe rolul instantelor din Turcia se afla deschis un proces de paternitate in care Lara Saban solicita sa se stabileasca ca Huseyn Sipahi este tatal copilului ei. Huseyn Sipahi este casatorit si mai are trei copii. Lara Saban, de 27 de ani, locuia de sapte ani la Istanbul. La inceputul lunii mai venise impreuna cu fetita si bona acesteia la Constanta pentru a-si vizita rudele. Tanara avea asupra sa peste 150.000 de euro, deoarece dorea sa cumpere o casa la Constanta. Nu a mai reusit sa faca acest lucru, deoarece fata a fost atrasa de fratele ei si un prieten al acestuia intr-un apartament din oras. Aici a fost lovita cu ciocanul in cap, lovitura care i-a fost mortala. Cadavrul a fost impachetat in saci de plastic si abandonat pe un camp de langa localitatea Navodari. Desi mobilul crimei a fost jaful, cei doi presupusi asasini nu au reusit sa puna mana pe bani, deoarece acestia se aflau inchisi intr-un seif. Tot vineri magistratii de la Curtea de Apel Constanta au respins recursul declarat de cei doi tineri acuzati ca au ucis-o cu sange rece pe Lara Saban. Cei doi barbati acuzati de omor deosebit de grav vor ramane, in continuare, dupa gratii, chiar daca in fata magistratilor ei au declarat ca nu sunt autorii crimei. „Am fost obligati sa scapam de cadavru sub amenintarea celor veniti din Turcia care au spus ca familiile noastre vor avea de suferit daca nu facem cum spun ei. De frica, am dus cadavrul in liziera si l-am abandonat acolo”, a spus Gilberto Ghiunal Saban, fratele Larei.