Sute de angajati ai Combinatului Oltchim au reluat astazi protestele. Muncitorii au iesit pe platforma industriala din curtea fabricii.
In jurul orei 11:00, mai multe persoane nerecunoscute ca facand parte din angajatii combinatului au fost retinute si legitimate de jandarmii aflati la fata locului dupa ce au afisat pancarte pe care era scris „Oltchim nu este OTV”, potrivit Realitatea.net.
Aproximativ 500 de angajati ai Oltchim Ramnicu Valcea au reluat protestele in aceasta dimineata in fata pavilionului administrativ al unitatii. Oamenii au anuntat ca vor renunta la proteste doar in momentul in care va fi reluata productia combinatului, iar ei isi vor primi salariile restante.
„Am protestat pana acum o saptamana, am intrat si in greva foamei, au zis ca ne ajuta, dar uitati-va unde am ajuns. Vom ramane sa protestam pana cand se va relua productia. Maine se incheie si reviziile, curent electric nu mai avem, de lucrat nu se lucreaza, iar noi asteptam banii pe august si septembrie. Suntem disperati, sunt proteste pe termen nelimitat!”, a afirmat un protestatar, citat de MEDIAFAX.
Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, spune ca salariatii de la Oltchim nu mai au incredere in guvernanti si ca oamenii si-au pierdut toate sperantele. „Nu mai avem incredere nici in planurile lui Dan Diaconescu, nici in cei de la Guvern, care au spus ca ne ajuta cu fonduri, cu credite, cu salariile restante. Am reluat protestele pe platforma, vrem ca acest combinat sa mai aiba viitor. Acum combinatul nu are niciuun viitor”, a declarat Corneliu Cernev.
Oamenii spun ca vor renunta la proteste doar in momentul in care va fi reluata productia combinatului, iar ei isi vor primi salariile restante. De asemenea, o parte dintre angajati iau in calcul varianta de a veni la Bucuresti pentru a protesta la Ministerul Economiei.