Presedintele Traian Basescu i-a felicitat, joi, pe angajatii Ministerului Public pentru ca in anul 2011 au dispus sechestre asiguratorii si indisponibilizari de peste 250 milioane de euro, fata de numai 10 milioane de euro in anul 2010.
„Am apreciat nu numai faptul ca va indreptati catre cei care incalca legea, dar in ultimul an activitatea de a recupera prejudiciile produse a devenit o prioritate a procurorilor si a judecatorilor, iar de fapt acest lucru este esential. Sunt sechestre asiguratorii si indisponibilizari de peste 250 de milioane de euro numai in anul 2011 si comparati cifra cu 2010 cand au fost numai 10 milioane indisponibilizari”, a spus Basescu.
El a subliniat ca activitatea de recuperare a daunelor produse este esentiala si trebuie sa devina o rutina a activitatii procurorilor, mai ales ca, „de regula, statul este cel care este furat”.
Totodata, Basescu i-a felicita pe procurori pentru ca au reusit sa creasca la cotele de incredere ale populatiei din cercetarile sociologice, depasindu-i pe politicieni.
„Va spun cu satisfactie: in momentul de fata, in orice cercetare sociologica, justitia a inceput sa depaseasca politicul. Este adevarat ca politicul nu este prea sus, dar v-ati ridicat oricum deasupra politicului, ceea nu este lipsit de importanta pentru populatie, pentru ca nicio societate nu poate fi temeinic asezata decat pe increderea in justitie”, a spus presedintele.
El a tinut sa remarce si ca procurorii nu au mai avut in ultimul timp „niciun fel de menajamente” fata de anchetarea colegilor lor sau a judecatorilor corupti.
„Stim toti ca avem un corp de judecatori si procurori onesti, dar, ca orice padure, mai exista si copaci uscati. Faptul ca ati ajuns pana la a face ordine si in interiorul sistemului este ceea ce va da cea mai mare credibilitate si va felicit”, a spus Basescu.