Cunoscut la inceput drept "Metal", iar mai apoi "Dr. Mengele", primul hacker roman care a speriat serviciile secrete americane a fost condamnat de justitia romana. Pe numele real Calin Mateias, barbatul acum in varsta de 31 de ani a primit o pedeapsa de zece ani de inchisoare pentru ca ar fi fraudat o companie californiana de distributie cu peste sase milioane de dolari. Hackerul se considera nevinovat si cere sa fie achitat.
Calin Mateias a fost acuzat de autoritatile americane ca ar fi comis o frauda electronica de proportii. Anchetatorii de peste Ocean au stabilit ca „Dr. Mengele” a spart sistemul de comenzi on-line al companiei Ingram Micro si, folosindu-se de conturile mai multor clienti, a facut doua mii de comenzi frauduloase in patru ani. Cand firma a blocat toate transporturile de marfa care urmau sa fie livrate in Europa de Est, Calin Mateias a recrutat cinci americani care i-ar fi furnizat adrese din Statele Unite pentru expedierea coletelor. Conform acuzarii, cei cinci colaboratori ai hackerului vindeau echipamentele si ii trimiteau profitul lui Mateias. Chiar daca firma a reusit sa intercepteze aproape jumatate din comenzi, „teapa” s-a ridicat la sase milioane de dolari. „Doctor Mengele” invoca o expertiza tehnica efectuata de specialisti prin care se arata ca nu el este cel care a accesat site-ul respectiv. In ciuda faptului ca probele sunt in favoarea sa, judecatorii au dispus ca inculpatul sa plateasca catre partea civila Equity Grup 11.500 de dolari si catre Ingram Micro suma de 1.064.872,14 dolari, prin Biroul Atasatului Legal FBI. In vederea recuperarii prejudiciului, anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri ale lui Calin Mateias, printre care un BMW M3 Cabrio, un BMW 520i si un BMW X5.