O pensionara de 69 de ani, din Galati, a murit, ieri-dimineata, in timp ce uda gradina din fata blocului. Desi avea probleme cardiace, Tinca Munteanu a stat mai mult timp in soare, pe o temperatura de peste 27 de grade, si a suferit un infarct. Tot din cauza caniculei si-a pierdut viata si o femeie de 38 de ani din localitatea damboviteana Motaieni. Aceasta a fost gasita moarta in casa, dupa ce isi petrecuse ziua muncind la camp. Potrivit directorului executiv al Autoritatii de Sanatate Publica, Adrian Neacsu, peste 50 de persoane au cazut in strada, ieri, pana la ora 16.00, in Capitala, din cauza caniculei, jumatate dintre ei fiind varstnici. (L.G.)