Situatie de tot rasul la Suceava, unde autoritatile locale au declarat razboi unui manechin amplasat pe un panou publicitar. Pentru ca lumea are impresia ca e un om care vrea sa se sinucida, viceprimarul a cerut firmei care l-a pus sa il dea jos de acolo neintarziat.
Stresul pe care „omul” de pe panou il provoaca celor din oras a devenit de nesuportat. Oamenii suna la 112 pentru a anunta ca un barbat vrea sa se sinucida si mai multe echipaje SMURD s-au si dus pana la locul cu pricina sa salveze… manechinul! Cum situatia nu mai era de tolerat, firma care l-a pus a primit termen pana luni, 22 noiembrie, sa isi dea jos paiata. „Pentru inceput, le-am dat o somatie ca manechinul de pe panoul publicitar sa dispara in cateva zile. Au termen cel tarziu pana luni sa il ridice, altfel avertismentul se poate transforma in amenda. Acel manechin reprezinta un pericol pentru soferi, care, in loc sa fie atenti la condus, acum stau cu privirea pe sus, sa vada ce se intampla cu acel „om” pe care ei il cred pornit sa se arunce de acolo, dupa cum au demonstrat telefoanele de alertare a politiei cu privire la un sinucigas”, si-a argumentat decizia viceprimarul Sucevei, Viorel Seredenciuc.