Premierul Victor Ponta a votat la aceeasi scoala la care a votat si primarul general Sorin Oprescu. El a venit insotit de sotia lui, Daciana Sarbu.
Premierul a spus ca este multumit de modul in care decurge referendumul, spunand ca nu s-a inregistrat nicio reclamatie, iar „toate tipetele” privind fraudarea votului reprezinta „simple smecherii de campanie”.
„Sunt foarte multumit pentru ca acum cateva minute am vorbit cu ministrul Ioan Rus si nu s-a inregistrat nici macar o singura reclamatie si nicio sesizare privind nereguli. Toate tipetele privind fraudarea votului sunt simple smecherii de campanie. Referendumul se desfasoara corect si nimeni nu poate conteste rezultatul votului. Sunt foarte bucuros si mandru ca milioane de romani au iesit si au votat. Probabil, vor mai fi cateva milioane care vor vota pana la ora 23. Sunt foarte revoltat de faptul ca prim-ministrul Ungariei, domnul Orban, isi indeamna in continuare cetatenii romani de etnie maghiara sa nu vina la vot. Eu, dimpotriva, le spun romanilor sa nu il asculte pe Orban si nici pe prietenii lui, sa vina sa-si decida singuri soarta pentru ca Romania este si ramane o tara democratica daca oamenii pot vota si-si pot decide soarta si Romania este un stat de drept daca recunoastem cu totii rezultatele. Sunt optimist ca romanii isi decid singuri viitorul in aceasta zi”, a declarat Ponta in sectia de votare.
„Nu e vorba de emotii aici. E vorba de faptul ca simt, ca orice roman, ca e o zi importanta si stiu cat de multe lucruri avem de facut de maine. Avem foarte multe lucruri de faacut de maine pentru aceasta tara, pentru a repara o multime de lucruri. Primul lucru o sa ma vad cu delegatia de la Comisia Europeana, FMI si Banca Mondiala pentru ca avem foarte multa treaba si pentru ca toate minciunile si declaratiile din zilele trecute facute de aici de la Bucuresti fac rau Romaniei. Eu vreau ca Romania sa mearga pe un drum bun. Vorbesc in cifre absolute, daca scadeti cei trei milioane de romani care sunt in strainatate si cei doua milioane de maghiari, care ati vazut au decis sa nu voteze, nu neaparat ca sa il spirjine pe Traian Basescu, ci pentru ca asa le-a cerut premierul Orban, deci daca scadem aceste cifre, da, cred ca sunt foarte multi romani care au votat, cred ca sunt peste cinci milioane si cred ca este posibil ca in aceasta seara pana la ora 23.00 sa voteze chiar noua.Astazi se voteaza pentru Romania, daca vrei sau nu sa mai ramai cu Traian Basescu, alegeri parlamentare sunt in noiembrie si atunci ma puteti intreba despre partide, UNPR, USL. Astazi ne decidem viitorul apropo de ce vrem, vrem sa ramanem cu scandal, cearta si sa-i facem placearea domnului Orban sau vrem sa ne hotaram singuri viitorul. Si eu cred ca romanii asta fac”, a mai declarat premierul Victor Ponta.