Popularitate. Dupa disparitia avocatei, s-a creat o adevarata isterie in jurul numelui ei Profit. Sotul avocatei disparute ar putea pretinde drepturi de autor celor care au folosit numele sotiei sale Numele Elodia, exploatat de canale media, scris pe prajituri, folosit in cantece sau jocuri virtuale, i-ar putea aduce lui Cristian Cioaca, sotul femeii disparute de la Brasov, milioane de euro din drepturi de autor, a afirmat Iulian Urban, manager la Agentia de recuperari debite Urban si Asociatii. Numelui avocatei disparute a produs profituri pentru cei care l-au exploatat, iar drepturile de autor se afla in patrimoniul sotului, Cristian Cioaca. Politistul ar trebui sa notifice comerciantii, trusturile de presa si companiile care au folosit numele sotiei sale si sa le ceara drepturile de autor aferente profiturilor realizate din rating sau vanzari. Chiar daca divorteaza, Cioaca ar putea beneficia de 50% din drepturile de autor rezultate din numele Elodia. Restul de 50% se imparte intre Cioaca si fiul sau, Patrick. „Inclin sa cred ca Cioaca a inregistrat, deja, la Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor si la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, numele implicate in cazul Elodia”, sustine Iulian Urban, care a adaugat: „Un post de televiziune a avut aproape 200 de editii cu subiectul Elodia, o interpreta de muzica populara a compus o balada dedicata Elodiei, pe internet a aparut un joc, avem un concurs de scenarii pe tema Elodia”. (S.P.)