Politistii vasluieni ofera o recompensa in bani persoanelor care pot oferi informatii care sa ajute la identificarea mamei al carei copil a fost gasit la groapa de gunoi a Vasluiului in urma cu o saptamana.
Recompensa este oferita atat pentru a clarifica cazul mortii bebelusului al carui cadavru a fost gasit la groapa de gunoi a municipiului Vaslui cat si pentru a evita un posibil deces al mamei, avand in vedere conditiile in care a nascut.
„Din verificarile facute pana acum rezulta posibilitatea unei nasteri in afara sistemului sanitar, imprejurari in care resturi de placenta sau alte urme biologice datorate nasterii prezinta potential infectios pentru mama, ceea ce ii poate pune viata in primejdie. De aceea, nu numai pentru a elucida cazul, cat si pentru a se evita un posibil deces al mamei, apelam la sprijinul populatiei din municipiul Vaslui si comunele limitrofe pentru a ne oferi, in schimbul unei recompense in bani, orice fel de informatii pentru identificarea femeii care si-a abandonat copilul. De asemenea, asiguram si confidentialitatea cu privire la persoana care va putea prezenta date care sa duca la clarificarea cazului”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui.