Iubitorii de promenada pot face sambata un tur al lacurilor Herastrau si Floreasca. Asta pentru ca se deschide ecluza ce leaga cele doua lacuri, iar o plimbare cu vaporasul va fi de doua ori mai lunga si mai placuta.
Astfel, cu 10 lei, cat costa un bilet, bucurestenii pot pleca intr-o miniexcursie. Ambarcarea se va face de la debarcaderul din zona Expoflora, din ora in ora, intre orele 10.00- 18.00. „Cei dornici de plimbari vor face turul lacului Herastrau, vor trece prin ecluza in lacul Floreasca si vor face si turul acestuia”, ne-a declarat Radu Popa, directorul general al Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti.