In cadrul intalnirii, varstnicii cu dizabilitati locomotorii din sectorul 4 i-au expus primarului Cristian Popescu Piedone problemele cu care se confrunta, iar acesta le-a prezentat cateva dintre programele sociale ce vor demara in perioada imediat urmatoare, in sprijinul lor.
Astfel, acestia vor beneficia gratuit de consultatii stomatologice, primarul sectorului 4 avand si initiativa infiintarii unui club al persoanelor cu dizabilitati locomotorii, in cadrul caruia acestia sa se poata intalni periodic, pentru a socializa si desfasura actiuni in scopul recuperarii. Totodata, edilul i-a felicitat pentru initiativa si implicarea civica de care dau dovada, multi dintre acestia semnalandu-i diverse probleme de ordin administrativ, pe care le intampina in zonele in care locuiesc. Pentru a facilita deplasarea persoanelor cu dizabilitati locomotorii, primarul Cristian Popescu Piedone si-a propus sa sprijine asociatiile de proprietari din sector care vor solicita amenajarea de rampe la accesul in imobilele de locuit, iar, prin colaborarea cu Primaria Municipiului Bucuresti, a celor din statiile RATB.