Sfarsitul de saptamana se anunta plin de evenimente, bucurestenii avand de unde alege. Fie ca merg in club, la patinoar sau pur si simplu la plimbare prin Centrul Istoric, distractiile se tin lant, iar cei care decid sa ramana in oras pot petrece pe cinste.
Locuitorii Capitalei se pot bucura toata luna decembrie de targurile de cadouri deschise cu ocazia sarbatorilor de iarna, in Centrul Istoric sau la Galeria Dalles. Daca o sesiune de cumparaturi nu va face cu ochiul, puteti merge la patinoar. In Bucuresti, cei interesati pot patina in Parcul Unirii, Cismigiu, Tineretului sau Herastrau. Sambata seara puteti viziona cele mai premiate scurtmetraje despre evadari de toate felurile. Filmele au fost adunate pentru evenimentul Shortsup Marea Evadare, ce va avea loc la Galeriile Artexpo (Teatrul National Bucuresti), de la orele 20.00.