DARNIC. Ministrul Varujan Vosganian le da pagubitilor Dacia titluri emise de Ministerul Economiei si Finantelor Amanare. Titlurile de stat acordate ca despagubiri vor deveni bani gheata abia din 2009 Arpad Dobre Despagubirile pentru fostii depunatori de bani pentru autoturisme Dacia se vor face prin emisiune de titluri de stat, in prima jumatate a anului viitor. Ministrul Varujan Vosganian a precizat ca Ministerul Economiei si Finantelor lucreaza in prezent cu CEC la definitivarea listei celor indreptatiti sa primeasca despagubiri. Aceasta deoarece nu toate persoanele au avut depunere completa. unele au avut depuneri partiale, iar altele si le-au retras.
Legea 146/2007, privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni CEC – SA, in vederea achizitionarii de autoturisme Dacia, a fost adoptata pe 8 mai 2007, fiind publicata in Monitorul Oficial din 23 mai 2007. Potrivit legii, despagubirile vor fi egale cu suma depusa la CEC, indexata cu nivelul indicelui ratei de inflatie, calculat din data depunerii pana in ziua achitarii. Din suma se va scadea dobanda legala bonificata de CEC, pe perioada cat a fost acordata. Se vor acorda despagubiri de pana la 5.000 de euro
La momentul adoptarii legii, ministrul Varujan Vosganian declara ca pentru cei care au depus suma integrala pentru autoturism, respectiv 70.000 de lei vechi inainte de 1990, vor fi acordate despagubiri de aproximativ 3.600 ? 3.800 de euro. Suma a fost contestata de reprezentantii Asociatiei Pagubitilor de Autoturisme din Romania, care au sustinut ca, in urma indexarii cu rata inflatiei, valoarea despagubirilor ar trebui sa fie de circa 6.000 de euro. Ulterior, Vosganian a admis ca pagubitii ar putea primi pana la 5.000 de euro.
Valoarea exacta a despagubirilor urmeaza sa fie stabilita prin normele metodologice pe care Ministerul Finantelor ar trebui sa le emita in perioada urmatoare. Tilurile de stat oferite ca despagubire vor putea fi transformate in bani abia din 2009, la 20 de ani de la Revolutie.