Optsprezece delfini au fost gasiti morti in ultima luna pe tarmul romanesc al Marii Ngre, iar dintre acestia noua au fost descoperiti la sfarsitul acestei saptamani, cauza mortii fiind prinderea lor in unelte de pescuit.
Potrivit unui comunicat al Oceanic Club, de la jumatatea lunii aprilie si pana in prezent, echipa Oceanic – Club a inregistrat 18 cazuri de cetacee esuate moarte, de-a lungul intregii regiuni costiere romanesti. Conform sursei citate, ca de obicei, majoritatea acestora sunt fie marsuini fie subadulti de afalini.
In toate cele 18 cazuri, cauza mortii a fost aceeasi: asfixia ca urmare a prinderii lor in unelte de pescuit de tip setca, ultimile noua cazuri fiind inregistrate in acest sfarsit de saptamana.
„Echipa Oceanic Club continua atat programul sau de cercetare privind cauzele esuarilor, cat si evaluarea starii de sanatate a populatiilor de cetacee pe baza necropsiei cadavrelor ajunse pe plajele romanesti. In cadrul planului de interventie adoptat de Oceanic – Club pentru anul 2012 am prevazut continuarea actiunilor de identificare /recuperare/ distrugere a plaselor de pescuit pierdute/abandonate in mare”, se arata in comunicatul Oceanic Club.
Si anul trecut in aceeasi perioada zeci de delfini au fost gasiti morti pe tarmul romanesc, cauza decesului fiind in cele mai multe dintre cazuri tot prinderea in plase de pescuit.