BOLNAV. Asasinul a declarat ca i-a facut placere sa ucida Sangeros. Victimele sunt un baiat de opt ani si un batran de 75 de ani Leonard Munteanu Doua crime cumplite au zguduit judetul Vrancea. Vacarul satului Mihailceni, Fanica Chiriac, 19 ani, a omorat cu un cutit doi oameni, la interval de doar cateva ore. Prima victima a fost un vecin, Madalin Neagu, in varsta de doar opt ani. Luni dupa-amiaza, pustiul a plecat pe camp cu bicicleta pentru a ajunge la bunicul sau aflat cu vaca la pascut. Potrivit anchetatorilor, Madalin a fost oprit de criminal care l-a ucis cu 14 lovituri de cutit. Dupa aceea, Chiriac a aruncat cadavrul intr-un sant. Cu acelasi cutit, bestia a plecat hai-hui prin comuna laudandu-se in gura mare ca a ucis un copil. Pe drum s-a intalnit cu Petrachi Radu, 75 de ani, de loc din satul Salcia Noua, caruia i-a infipt cutitul in beregata, omorandu-l pe loc. Victima era bolnava de cancer la ficat si se intorcea de la medicul de familie. Alergat de sateni, criminalul si-a pierdut urma. Luni noapte Fanica Chiriac a fost ridicat de politisti de la niste rude din comuna invecinata. Parchetul Vrancea a emis pe numele vacarului asasin mandat de arestare preventiva pe 30 de zile, pentru omor calificat.