O femeie care locuieste intr-un casa pe strada Orsova din Bucuresti ameninta ca va arunca imobilul in aer.
UPDATE: Oamenii legii au reusit sa scoata butelia si femeia din casa si sa indeparteze pericolul de explozie.
„Am luat legatura cu avocatul, doamna Georgescu, careia i-am dat mesaje sa vina sa constate. Avem ordonante din care rezulta ca a formulat plangere penala impotriva notarului si s-a dat neinceperea urmaririi penale fata de toate persoanele pe care aceasta le-a incriminat”, a explicat executorul judecatoresc.
Executorul a precizat ca femeia refuza sa plece din casa, dar trebuie sa colaboreze cu autoritatile.
„Invoca toate motivele posibile pentru a nu parasi aceasta casa. Nu vrea sa plece, pur si simplu, spune ca e munca ei de o viata. Nepoatele ei nu colaboreaza cu mine, asa ca am vorbit cu protectia sociala, o sa dau telefoane sa vina sa o preia, pentru ca trebuie indepartata, in conditiile in care refuza sa paraseasca casa”, a mai declarat executorul.
Batrana a declarat ca a facut contestatia la decizia de executare. „Contestatia exista, dar nu are hotarare judecatoreasca de suspendare provizorie a acestei executari. Nu avem de ales decat sa-l punem pe creditor in drepturile sale”, a mai punctat el.