O autoutilitara in care se aflau cinci persoane s-a rasturnat in afara carosabilului, pe drumul european E581, in dreptul comunei vasluiene Cretesti, dupa ce soferul nu a redus viteza intr-o curba unde soseaua era acoperita cu aluviuni aduse de pe versanti de o ploaie torentiala.
In urma accidentului, un barbat in varsta de 51 de ani a fost ranit la cap, victima fiind preluata de o ambulanta si transportata la spital pentru a i se acorda ingrijiri medicale.
„Din primele cercetari la fata locului s-a constatat ca soferul autoutilitarei, un tanar in varsta de 37 de ani, se face vinovat de producerea accidentului din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum, respectiv carosabil umed si acoperit cu aluviuni. Politistii vor continua ancheta pentru a stabili daca in cauza se va intocmi dosar penal pe numele conducatorului auto pentru vatamare corporala din culpa”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vaslui.