Eliberat in septembrie 2011 pentru "buna purtare", dupa doi ani de inchisoare, fostul primar din Ramnicu Valcea, Mircia Gutau, isi vede linistit de afaceri si duce un trai de vis intr-o casa boiereasca renovata recent. El a stat doi ani dupa gratii pentru luare de mita, dar sustine si azi ca este nevinovat si ca a muncit onest toata viata.
Mircia Gutau este si acum bine vazut in Ramnicu Valcea si nu duce lipsa de prieteni, fie ei oameni simpli, afaceristi sau politicieni. Locuieste intr-o casa impozanta din oras si face afaceri. De altfel, din tinerete a stiut sa faca bani. El ne-a povestit ca in 1992 a trecut granita in Serbia la bordul unei Dacii vechi in care avea ceasuri chinezesti. „Sarbii erau innebuniti dupa acele ceasuri, care aveau niste pisici pe ele. Se vindeau ca painea calda. Faceam bani frumosi, mai aduceam si din Serbia marfa si o vindeam in tara. Nu a fost usor, dar m-am descurcat”, a declarat fostul edil. Acesta spune ca treptat a inceput sa se ridice din punct de vedere financiar si si-a diversificat afacerile. „Am facut cativa ani acest mic comert peste granita, iar banii stransi i-am investit in alte afaceri. Nu imi este rusine sa spun ca am vandut ceasuri, imi aduc aminte cu placere de acea perioada a vietii mele. Am insa o mare parere de rau ca nu am pastrat Dacia. Ma atasasem de ea”, a mai spus Gutau. El declara ca toti banii pe care ii are i-a facut in mod cinstit, chiar daca a fost acuzat ca a cerut 50.000 de euro mita. Sustine si acum ca este nevinovat si estimeaza ca, impreuna cu sotia sa, care este notar, are o avere de un million de euro. „Am o casa frumoasa in Valcea, puteti sa o pozati daca vreti, nu am nimic de ascuns. Mai am un Mercedes pe care l-am luat in leasing, nu pot sa ma plang. Am muncit pentru tot. Impreuna cu sotia am cam un milion de euro. Dar, daca ar fi nevoie, nu as ezita sa vand din nou ceasuri”, a mai spus Gutau. Fostul primar nu poate sta departe de politica, la care nu a renuntat, fiind membru UNPR.