Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, a declarat, ca "personajul" care a deschis focul la coaforul din complexul Perla este politist din 2007, angajat din sursa externa.
„E un personaj, ca nu pot sa ii mai spun politist, din 2007, angajat din sursa externa. Astea sunt datele pana acum. Am dispus sefului Politiei Romane. Chestorul Popa este deja acolo. Parchetul General face ancheta, asteptam rezultatele. Mergem mai departe cu ancheta, sa vedem de ce s-a ajuns aici”, a spus ministrul Berca.
Intrebat de jurnalisti daca se va deplasa si el la fata locului, Berca a raspuns negativ. „Nu, nu am sa merg. Sunt oameni acolo, specialisti criminalisti care au datoria sa faca acest lucru”, a mai spus el.
Florin Melciu, fost subsecretar de stat MAI, a declarat ca ucigasul a fost soferul lui, si ca era un om disciplinat, respectuos, neavand nici o problema cu legea. Vladan a fost soferul mai multor demnitari din cadrul MAI.
Cel care a tras cu arma in coaforul din zona complexului Perla a fost prins in cladirea Transelectrica, unde un martor l-a vazut refugiindu-se.