Iulian Constandache, galateanul care anul trecut a castigat 12 milioane de euro la 6 din 49, duce o viata destul de retrasa de cand s-a mutat in satul 2 Mai. Toate treburile ii sunt rezolvate de nepoti, iar el se poarta foarte frumos cu acestia.
Vecinii fostului maistru de la ISU spun ca Iulian Constandache nu se deplaseaza nicaieri singur, fiind vazut in compania unor barbati care vin de la Galati. „Probabil sunt fosti colegi care vin sa vada cum traieste Iulian pe picior mare de cand s-a trezit, peste noapte, milionar in euro”, spune un satean. De altfel, musafirii au si ce sa vada. Imediat dupa i-au intrat banii in cont, el si-a cumparat o casa impunatoare in satul 2 Mai, judetul Constanta, in schimbul sumei de 200.000 de euro, pe care si-a dichisit-o modern. Cel mai adesea, insa, este vazut cu nepotii sai, despre care satenii cred ca ii toaca banii. „El nu are copii. Dar nu-i bai, ca are cine sa-i pape banutii”, spune, razand, un localnic. Masinile de lux cu care s-a rasfatat milionarul sunt conduse de nepoti, el neavand permis. Din cate se pare, unul dintre tineri nu e multumit cu statutul de sofer, pentru ca se tot intereseaza cat costa un Mercedes, pe care spera sa-l convinga pe unchiul sau sa i-l cumpere. Pe de alta parte, la Galati, alt nepot beneficiaza de bunavointa unchiului. Constandache a inchiriat unui fost coleg garsoniera in care a locuit pana la incasarea marelui pot. Dar nu degeaba, ci in schimbul sumei de 150 de euro pe luna. Banii ajung la nepot, ca bani de buzunar. A devenit sponsor al ISU Galati Ca sa arate ca nu a uitat de unde a mancat o paine ani de zile, Iulian Constandache isi ajuta colegii de la ISU Galati. Din banii sai, el a sponsorizat institutia pentru realizarea unui teren de fotbal in incinta unitatii. La inaugurare a fost prezent si boxerul Lucian Bute, care a si taiat panglica. Mai mult, Constandache a promis ca pune umarul, finaciar vorbind, si la ridicarea unui nou garaj pentru adapostirea autoutilitarelor cu care pompierii merg la interventii. Din cand in cand, el mai da bani cu imprumut si unor fosti colegi mai necajiti, fara sa puna conditii dure de returnare.