REVOLTATI. Taranii se plang ca zgomotul Mig-urilor ii streseaza Deranj. Satenii au reclamat la prefectura avioanele militare de la Baza Aeriana Bacau, pe motiv ca „imprastie norii” Catalina Chifu Localnicii din patru comune bacauane sunt cu nervii la pamant din cauza avioanelor care brazdeaza cerul in zona. Satenii din Hemeiusi, Garleni, Racova si Buhusi spun ca nu mai suporta zgomotul provocat de Mig-urile Bazei Aeriene 95 Bacau, in timpul antrenamentelor incluse in programul NATO si i-au „bombardat” pe primari cu zeci de reclamatii. Oamenii se plang ca, din cauza zgomotul produs de Mig-uri, nu se mai pot odihni si sunt mai mereu stresati. Ei cred, totodata, ca avioanele sunt cele care au adus seceta peste judetul Bacau. „Norii au fost imprastiati de avioane si de aceea ne confruntam acum cu seceta”, reclama oamenii intr-un memoriu depus la prefectura. La randul lor, primarii cer mai-marilor judetului, schimbarea culoarului de zbor de pe Valea Bistritei si a orarului de zbor. Solutii pentru rezolvarea cosmarului satenilor din zona nu exista, insa. „Romania este membra NATO si avem obligatii. In tara mai sunt trei baze aeriene. Aici se pregateste o escadrila dislocabila, care trebuie pusa oricand la dispozitia NATO. In ceea ce priveste partea cu seceta, este o prostie, e jenant sa afirmi asa ceva”, a declarat generalul Virgil Ristea, comandantul Garnizoanei Bacau.