Situatie tragi-comica in judetul Mehedinti: un postas e nevoit sa mearga pe jos in fiecare luna nu mai putin de patru kilometri pentru a-i duce unei batrane pensia de 1 leu!
Efortul postasului din comuna Podeni pare nejustificat, avand in vedere ca parcurge o distanta atat de mare pentru o suma asa de mica. „Eu vin in fiecare luna cate patru kilometri ca sa ii aduc pensia de un leu, pentru ca sunt banii dansei”, spune Nicolae Popescu, constiinciosul factor postal. El e nevoit sa urce cateva dealuri pentru a ajunge la tanti Maria si, cu toate acestea, nici nu se gandeste sa o lase pe femeie fara talon. „Poate are nevoie sa mearga la medic, cine stie”, spune el. Maria Tomescu, femeia cu cea mai mica pensie din tara, nu ar putea supravietui daca nu ar fi ajutata de un nepot, dar si de oamenii din sat. Cu venitul ei, Maria Tomescu nu isi poate cumpara nici macar o paine.