Fratele meu este terminat. Am vrea sa-l protejam”, Victoria Gheorghievici, matusa Ralucai Omagiu. Florin, de 29 de ani, nu o cunostea pe Raluca, dar crede ca ce a patit ea este inadmisibil Madalina Patra Eduard Neagu Pentru rudele directoarei de la „Ernst&Young”, timpul s-a oprit pe loc in clipa nenorocita in care au aflat ca Raluca nu mai este. Moartea femeii de 31 de ani – devenita lectie de viata si subiect de dezbatere publica – este pentru familia Ralucai Stroescu o incercare atat de cruda, incat pare ca nimic nu va putea vindeca aceasta rana. „Suntem atat de loviti…”, ne-a marturisit Victoria Gheorghievici, matusa directoarei. Cel mai afectat este, potrivit Victoriei Gheorghievici, tatal Ralucai: „Fratele meu este terminat. Noi, familia, suntem cu foarte mare grija sa nu declansam o lovitura si mai mare. Am vrea sa-l protejam”, ne-a mai spus matusa Ralucai. In ceea ce priveste reactia familiei vizavi de compania la care lucra tanara directoare, Victoria Gheorghievici ne-a explicat ca singurul in masura sa faca un pas in acest sens este fratele ei: „Tatal Ralucai este cel mai in masura sa hotarasca. In mod sigur ceva se va face”. Un lucru este sigur: pentru ca cineva sa fie gasit raspunzator in cazul mortii Ralucai Stroescu este nevoie de o ancheta, iar aceasta nu poate fi declansata decat la plangerea familiei. Cat despre despagubirile pe care rudele Ralucai le-ar putea primi de la compania multinationala in cazul unui proces, Gheorghievici ne-a spus ca „o viata nu se plateste cu bani si ca Dumnezeu este cel care hotaraste totul pentru fiecare dintre noi”. Cazul Raluca Stroescu are inca ecouri. In timpul zilei de vineri, angajatii companiilor multinationale si-au trimis mesaje pe e-mail prin care se anuntau despre o manifestare simbolica ce trebuia sa aiba loc, ieri, la sediul „Ernst& Young”, unde urmau sa depuna flori si sa aprinda cate o lumanare in memoria tinerei.
Anuntata pentru ora 11.00, manifestarea s-a transformat intr-un pelerinaj. Tinerii si-au rupt cateva ore din timpul liber pentru a-i aduce un omagiu Ralucai Stroescu. Florin are 29 de ani si lucreaza la o companie multinationala. „Si eu lucrez la o astfel de companie, dar, din fericire, cei de acolo imi respecta drepturile. N-o cunosc pe Raluca personal, dar am luat cunostinta de povestea ei tragica prin intermediul Internetului. Este inadmisibil ce s-a intamplat”, ne-a declarat Florin, cam dezamagit de faptul ca au fost putini cei care au raspuns apelului de vineri.