Deputatii se pregatesc sa voteze o lege ce ii loveste crunt pe romanii care si-au inmatriculat masinile in Bulgaria. Potrivit unui proiect de act normativ, soferii nu vor mai putea circula cu astfel de autovehicule in Romania decat 90 de zile.
Parlamentarii au initiat un proiect de lege care urmareste sa stopeze fenomenul inmatricularilor de masini in Bulgaria. Potrivit actului normativ, autovehiculele si remorcile inmatriculate in tara vecina detinute de persoane care au domiciliul in Romania pot circula pe drumurile publice maximum 90 de zile de la introducerea lor in tara. Modalitatea de calcul a celor 90 de zile urmeaza sa fie stabilita prin modificarea normelor de aplicare a legii, scrie Ring.
„Nu este posibil sa inmatriculezi masina in Bulgaria ca sa nu platesti taxe si impozite in Romania. Apoi nu este admisibil sa ai diferite accidente si asigurarea ta din Bulgaria sa despagubeasca victima cu cat vor si cand vor cei de la respectiva firma de asigurari. Sunt cetateni romani care nici acum nu si-au primit banii de la firmele de asigurari din Bulgaria. Mai mult, este foarte greu de gasit o masina inmatriculata in Bulgaria care te loveste si fuge de la locul accidentului. In tarile europene, in Germania, de exemplu, perioada maxima in care poti sa circuli cu o masina inmatriculata in alta tara este de sase luni”, a declarat pentru Ziarul Ring deputatul Ioan Munteanu, initiatorul legii.
Filiera inmatricularilor
Deputatii atrag atentia ca, prin inmatricularile facute in Bulgaria, statul roman pierde taxa de prima inmatriculare si impozitele si ca cele mai multe autovehicule nu sunt asigurate.
„In urma unor verificari s-a constatat ca doar una din cinci masini inmatriculate in Bulgaria avea asigurare valabila pe teritoriul Romaniei. Nicio masina inscrisa in Bulgaria nu este proprietatea unui roman care o inscrie acolo. Autoritatile bulgare permit trecerea in talon si in carte a unui utilizator permanent al masinii. Masinile inscrise in Bulgaria sunt de doua feluri: inmatriculate pe o firma bulgareasca sau pe o persoana fizica bulgara. Ca sa intareasca pozitia de proprietar, firmele de inmatriculari mai obtin o procura prin care cumparatorul roman, cel trecut ca utilizator, are drepturi depline, inclusiv de revanzare”, se precizeaza in expunerea de motive a proiectului legislativ, mai precizeaza sursa citata.
R.O.