Dupa ce seful Politiei Romane, Liviu Popa, a anuntat public nereguli in cazul dosarului prin care ucigasul Gheorghe Vladan si-a obtinut permisul de portarma, s-a demonstrat ca, in realitate, arma a fost cumparata in conditii perfect legale. Cu toate acestea, opt politisti au ajuns sa fie cercetati disciplinar pentru a mai salva ceva din imaginea institutiei, distrusa in urma tragediei teribile provocate de soferul cu legitimatie de om al legii.
In anul 2010, cand Gheorghe Vladan si-a obtinut permisul de portarma, legea cerea ca la dosar sa fie atasat un simplu aviz medical, iar fisa pentru cazierul judiciar nu era necesara, in conditiile in care se presupunea ca, fiind angajat al Ministerului Administratiei si Internelor, nu avea cum sa lucreze in sistem daca avea la activ vreo condamnare. Pentru ca Vladan a adus un aviz medical emis chiar de Policlinica MAI, iar toate celelalte etape ale dosarului fusesera indeplinite, a primit dreptul de a-si achizitiona arma cu glont. Cu toate acestea, la scurt timp dupa incident, chestorul Liviu Popa a declansat controale, bagandu-si subalternii in ancheta pe motiv ca actele depuse de Vladan la politie au fost incomplete, fara sa tina cont ca legea la care se refera a aparut la un an dupa ce criminalul isi cumparase Glock-ul. Opt politisti sunt, in momentul de fata, cercetati disciplinar pentru neglijenta in serviciu. Victimele de la coafor, transferate la Spitalul de Psihiatrie Cei trei raniti in timpul atacului de la coafor, care au fost internati la Spitalul Elias, vor fi transferati la o unitate medicala de boli nervoase pentru a fi consiliati psihologic. Potrivit unor surse medicale, cei trei pacienti raniti usor urmeaza sa fie externati zilele urmatoare. Cu toate acestea, cei trei, doua femei si un barbat, nu vor ajunge acasa, ci vor fi tranferati la Spitalul „Alexandru Obregia”, deoarece au nevoie obligatorie de consiliere de specialitate. Momentan, victimele sunt permanent tinute sub sedative. Atunci cand se trezesc, cei trei pacienti izbucnesc intr-un plans de neoprit. „Sunt in stare de soc si este nevoie de multa atentie din partea psihologilor pentru ca ei sa poata duce o viata normala”, au afirmat medicii. „Pistolul s-a descarcat in imbulzeala” Afirmatiile criminalului de la frizerie apar in motivarea arestarii facuta publica de Tribunalul Bucuresti. „Fiind audiat, inculpatul a aratat ca a mers la locul de munca al sotiei sale cu intentia de a discuta cateva chestiuni legate de inchirierea unui imobil proprietate comuna. In momentul in care a patruns in incinta salonului a fost abordat de casiera, care a inceput sa il traga de haina, solicitandu-i sa paraseasca incinta, timp in care sotia sa i-a introdus mana in interiorul hainei, intrebandu-l daca are pistolul asupra sa. Inculpatul a mentionat ca, in imbulzeala creata, a luat pistolul din buzunar si nu poate sa-si explice cum s-a descarcat acesta. A mai declarat ca a auzit doua impuscaturi, apoi nu isi mai aminteste nimic pana la momentul la care a iesit din coafor si a intrat in sediul unei firme”, se arata in motivare. ANCHETA. Mai multi politisti sunt cercetati disciplinar dupa masacrul de la coafor