Peste 60 de suporteri ai echipei Steaua au provocat un mic razboi in localitatea sibiana Slimnic.
In timp ce se indreptau spre Medias, unde echipa lor urma sa joace cu Gaz Metan, cativa suporteri ai Stelei au coborat in comuna sibiana Slimnic pentru „a se usura”. Nu si-au facut necesitatile pe camp, ci au intrat intr-o curte si au urinat pe gard, pe casa si pe masina lui Constantin T. Infuriat, proprietarul a iesit sa le ceara socoteala. Cearta s-a transformat, rapid, intr-o adevarata batalie cu pietre, lopeti, sticle si topoare. Toti pasagerii autocarului au sarit la bataie. Ingroziti de agresivitatea suporterilor, vecinii au chemat Politia. Doar interventia jandarmilor si a mascatilor a reusit sa potoleasca spiritele. In timpul altercatiei, doi dintre suporteri (M. Robert, in varsta de 20 de ani si D. Eugen, in varsta de 25 de ani, ambii domiciliati in Bucuresti), au suferit vatamari corporale, fiind transportati pentru ingrijiri medicale la Spitalul Clinic Judetean Sibiu. Potrivit purtatorului de cuvant al spitalului, Decebal Todarita, barbatul de 20 ani a fost diagnosticat cu plaga taiata antebrat drept. „Acesta a primit ingrijiri medicale, i s-a realizat toaleta plagii, suturarea acesteia, precum si alte investigatii medicale specifice. S-a recomandat internare pe sectia Chirurgie Plastica, insa pacientul a refuzat internarea si a fost transportat la Bucuresti. Barbatul de 25 de ani a fost diagnosticat cu o plaga frontala, i s-au acordat ingrijiri medicale, iar starea lui nu a necesitat internare”, a declarat Todarita. Proprietarul gospodariei atacate de suporteri s-a ales cu capul spart, masina distrusa si cu geamurile casei sparte. Martorii spun ca n-au vazut in viata lor atata agresivitate. „Urlau ca salbaticii. Dadeau cu sticle, cu pietre, urlau, injurau. Nu stiu cat erau de beti, eu cred ca erau drogati, se purtau ca niste salbatici”, povesteste o vecina care a asistat la toata scena de groaza.
Dupa scandalul monstru provocat la Slimnic, galeria Stelei nu a mai ajuns la Medias. Autocarul, ce purta inscriptia „Nihil sine Deo” („Nimic fara Dumnezeu”) a fost intors spre Bucuresti, fiind escortat de masinile Jandarmeriei si ale Politiei.