Ion Grigore, cunoscut in lumea interlopa sub numele de John si unul dintre membrii marcanti ai Gruparii Sportivilor, a fost arestat de procurorii anticoruptie pentru trafic de influenta. Potrivit procurorilor, in martie 2008, John i-a cerut unui detinut incarcerat pentru trafic de droguri 20.000 de euro incercand sa-l convinga de faptul ca-i poate mitui pe judecatori, in asa fel incat sa beneficieze de o pedeapsa mai mica. Traficantul a facut insa imediat un denunt, iar anchetatorii au pus la cale toate detaliile flagrantului. Afacerea a fost intermediata de un anume Marius Ovidiu Paduraru, care i-a facut lui John legatura cu mama puscariasului. Femeia i-a dus 15.000 de euro, ale caror serii fusesera notate dinainte de anchetatori. Grigore a fost incatusat la scurt timp dupa tranzactie impreuna cu amicul si complicele sau, Ovidiu Paduraru. Ion Grigore s-a intors dupa gratii dupa ce, in 2006, a mai fost arestat alaturi de alte 43 de persoane. (C.P.)