MISIUNE. Doi politisti de la Timisoara au identificat cadavrele celor sapte romani care au murit la Mako Soc. Politistii romani trimisi la fata locului au fost ingroziti de tragedia din Ungaria Andrei Dumitrescu Politistii timisoreni delegati in Ungaria sa identifice cele sapte victime ale carnagiului, produs joi intre localitatile Mako si Szeged, s-au declarat socati de violenta impactului dintre autocarul plin cu oameni si camionul platforma. Comisarul Gheorghe Moldovan (foto medalion), adjunctul Politiei Rutiere Timis, care a verificat personal actele de identitate gasite in hainele sau bagajele celor morti, ne-a povestit, inca miscat de tragedie, ca in Ungaria, aproape de granita cu Romania, era iadul pe pamant. „Am vazut foarte multe la viata mea, ca politist cu multa experienta, dar asa ceva nu a mai fost!”, ne-a marturisit ofiterul. Acesta povesteste ca de pe platforma TIR-ului cazusera patru masini care zaceau zdrobite pe asfalt, iar imaginea acestora amplifica si mai mult proportiile accidentului. In plus, autocarul zburase pana pe calea ferata paralela cu soseaua. „Autocarul era distrus. Pe partea stanga, unde au stat cei care au murit, tabla fusese smulsa cu geamuri cu tot. La locul lor ramasesera doar scaunelele murdare de sange”, a mai spus comisarul Moldovan. In legatura cu acest cumplit accident, presedintele ungar Laszlo Soliom si premierul Ferenc Gyurcsany i-au transmis presedintelui Traian Basescu condoleante si l-au asigurat ca autoritatile maghiare vor elucida cauzele care au dus la producerea tragediei.