Din decembrie 1989, Florin Vieru a devenit simbolul României Libere, după ce imaginea sa a unui copil murdar înfăşurat în steagul naţional, a făcut înconjurul lumii. ”Gavroche al României” nu a avut însă un destin spectaculos: acum, la 41 de ani, trăieşte de pe o zi pe alta, la fel ca majoritatea românilor, şi are regretele sale faţă de direcţia în care a mers ţara!
Cu siguranţă mulţi işi amintesc de băiatul murdar pe faţă, înfăşurat în steagul României, care a apărut pe coperta revistelor şi ziarelor din Occident. Rapid a devenit simbolul Revoluţiei Române, toată lumea l-a recunoscut dar…acest lucru nu i-a adus multe beneficii. Florin Vieru a povestit ce s-a întâmplat acum 27 de ani, dar şi în perioada ”capitalismului sălbatic” de după Revoluţie. ”Gavroche” a locuit, copil fiind, în comuna Dobroieşti, de lângă Bucureşti, iar apoi s-a mutat la bloc, în cartierul Pantelimon din Capitală.
La doar 14 ani, Florin plecase din comună spre centrul Bucureştiului, în noaptea de 21 spre 22 decembrie. A smuls un steag din balconul primăriei şi a ieşit, alături de alte persoane, în Şoseaua Pantelimon. De acolo, au luat un camion care i-a lăsat la Intercontinental. Atunci, Florin a realizat tragedia din Capitală. După o noapte de groază în zona Pieţei Universităţii, a ajuns la Televiziune. Speriat fiind de morţii şi răniţii întâlniţi pe străzi, ar fi vrut să se întoarcă acasă, dar a fost dus mai departe de valul de oameni. Steagul luat de la primărie l-a purtat tot timpul cu el. La un moment dat a fost fotografiat prima dată de reporterii de la „Paris Match”. Când a realizat că i se fac poze, Forin s-a înfăşurat în steag şi a privit în obiectiv, gândindu-se că dacă va muri, măcar ai lui îl vor recunoaşte…Florin, supranumit de aceeaşi publicaţie „Le Gavroche de Bucarest” a fost personajul cel mai cunoscut peste graniţele ţării, după Ceauşescu şi Nadia Comăneci.
La muncă, nu la studii…
După Revoluţie, Florin a primit de la Asociaţia Revoluţionarilor şi titlul de erou, dar Guvernul de atunci i-a dat prima ”palmă”. „În 1991, m-am dus la Guvern ca să cer un sprijin în vederea continuării studiilor, şi mi s-a spus că sunt bun de muncă, să mă duc să lucrez la sere sau la un depozit de cartofi. A urmat o perioadă foarte grea în viaţa mea. Abia în anul 1995, la intervenţia unui consilier prezidenţial, am reuşit să mă angajez la un trust de construcţii. Aveam carte de muncă şi eram muncitor necalificat. În vara aceluiaşi an, m-au luat în armată. Când m-am întors, în 1996, mi-au spus că firma este în şomaj tehnic şi că nu mai au nevoie de mână de lucru. Şi iar am început să caut…” şi-a amintit Florin.
Florin a avut privilegiul să se întâlnească cu Prima Doamnă a Americii, cu prilejul vizitei din 1996. I-a dat chiar el în dar simbolul Revoluţiei Române, steagul găurit, şi a primit în schimb o scrisoare de mulţumire. A participat apoi la campania electorală a lui Emil Constantinescu, care i-a promis casă şi un loc de muncă, şi s-a ţinut de cuvânt. ”Salariul era însă foarte mic, chiar dacă munceam 12 pe zi!” a mai spus Florin. A muncit apoi pe la mai multe firme, unde făcea mai de toate.
„De la revoluţie am făcut mai mult foamea”
Florin Vieru este căsătorit din anul 1999 cu o prietenă din copilărie, Beatrice, şi au împreună o fată şi un băiat, Alice şi Adrian. O bună vreme l-a admirat pe fostul preşedinte Ion Iliescu, dar nu a fost interesat să facă carieră în politică. Chiar dacă a participat la revoluţie, crede însă cu tărie că pe vremea lui Ceauşescu…parcă se trăia mai bine!
”Mie nu-mi pare rău că am fost la revoluţie, nu regret comunismul, dar anii care au urmat au fost, sigur, cei mai grei din viaţa mea. Îmi pare rău pentru cei care au murit atunci. Pe vremea lui Ceuşescu, mama reuşea să ne ţină din salariul ei, îmi lua o pereche de tenişi de 19 lei. De la revoluţie am făcut mai mult foamea…După legea 42, care acordă unele drepturi participanţilor la revoluţie, aş avea dreptul la un pogon de pământ. Am fost trimis de un consilier al domnului Iliescu la primarul comunei Pantelimon, dar nu am rezolvat nimic. Mi-a spus că nu se poate, că n-are.” (Gabriel Niculescu)