Divortul dintre milionarul timisorean Georgica Cornu si sotia sa, Oana, este episodul final al unei adevarate telenovele. Prietenii cuplului povestesc ca acestia s-au separat din cauza partenerului de afaceri al lui Cornu, cu care nevasta l-ar fi inselat in ultimii ani.
Povestea dintre Oana Cornu si Wari Ghassan a inceput la sfarsitul anului 2008 . Femeia ar fi vrut sa divorteze inca de atunci, insa avocatii au sfatuit-o sa astepte ca sotul ei sa faca primul pas, caci risca sa nu primeasca nimic. Planul a functionat, iar acum, ca sa scape de nevasta, Georgica Cornu i-a promis ca ii lasa vila situata intr-un cartier select. Se pare insa ca darnicia e de suprafata, intrucat locuinta este ipotecata. Oana Cornu spera sa ramana cu restaurantul care ii aduce bani buni, iar intre timp isi consulta avocatii care o indeamna sa deschida un proces pentru partaj, averea sotului sau ridicandu-se la peste 160 de milioane de euro. In cererea de divort facuta la Judecatoria Timisoara, Georgica Cornu a cerut custodia celor doi copii de zece, respectiv 12 ani. Ii lasa sotiei o vila dintr-o avere de 170 milioane euro