Estul, centrul şi sudul ţării, inclusiv Capitala, se află, în intervalul miercuri, ora 23.00 - joi, ora 23.00, sub cod galben de furtuni, potrivit unei atenţionări emise de ANM.
Atenţionarea vizează judeţele Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Buzău, Harghita, Covasna, Buzău, Sibiu, Braşov, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Dolj, Gorj,Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Tulcea şi Constanţa.
Începând din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi şi până la ora 23.00 a zilei de joi, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei, se arată în atenţionare.
Potrivit meteorologior, în aceste regiuni, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie, şi căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de joi şi la începutul nopţii.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat.
Ionut Chiperi