CUPLU. Mioara Mantale si Adrian Paduraru sunt impreuna de aproape doua luni Grabit. Actorul Adrian Paduraru a pus capat casniciei cu actrita Georgeta Paduraru Burdujan, in mai putin de cinci minute Suzana Chelaru La Judecatoria Iasi a avut loc, ieri, primul si probabil ultimul termen al divortului intentat pe 10 mai de ieseanul pe care il iubeste prefectul Capitalei. Casa de avocatura angajata de iubitul Mioarei Mantale, a cerut Instantei judecarea in secret a procesului, astfel ca sala de judecata a fost evacuata. Cei doi soti au venit impreuna cu fiica lor de 16 ani si cu un martor. Audierea a durat foarte putin, iar pentru un minut, sotii Paduraru au iesit din sala, pentru ca fiica lor sa poata spune judecatorului cu care din cei doi parinti doreste sa locuiasca in continuare. Aceasta va ramane, probabil, cu mama sa, avand in vedere ca Adrian Paduraru a specificat in cererea de divort ca nu are pretentii asupra tutelei. In timpul cat au asteptat pe hol, cei doi au stat separati. Familia Paduraru a mai stat insa de vorba, pret de 20 de minute, in fata Judecatoriei, dupa care fiecare a plecat in alta directie. Sotii Paduraru au fost impreuna timp de 16 ani si sunt amandoi angajati ai Teatrului National din Iasi.