MISTER. Laura si Pia au lucrat impreuna si au murit una dupa alta, sanatoase fiind Moartea a doua femei din Targu Mures, amandoua coafeze, colege si prietene, Pia si Laura, continua sa produca rumoare in oras. Amandoua au murit la Spitalul de Urgenta, la o diferenta de nici doua luni, fara ca vreuna dintre ele sa fie grav bolnava. Ana Buta Imediat dupa moartea Piei, in luna ianuarie, au circulat diverse zvonuri, insa decesul Laurei a dus situatia la paroxism. Una dintre cliente, despre care se spune ca are capacitati paranormale, a sunat-o intr-o seara pe Tamara, sora Piei si i-a spus ca ea stie sigur ca „Pia va lua inca trei colege dupa ea”. Asta se intampla inaintea mortii Laurei. Tanara femeie, care a fost ucenica in salonul Piei si doar de cateva luni s-a mutat la alt salon, se plangea ca o visa mereu pe prietena ei moarta, noptile ei transformandu-se in adevarate cosmaruri. Acum toate coafezele sunt crispate si inspaimantate de ideea ca le pandeste moartea, avand in vedere ca multe dintre ele au fost ucenice in salonul Piei. Si clientele sunt tot mai rare in ambele saloane, atat in cel in care a lucrat Pia, cat si in cel al Laurei, care, dupa ce si-a facut ucenicia, s-a mutat in alta parte. Sotul Laurei, Csaba, este convins ca moartea femeilor a fost cauzata de o substanta cu care lucreaza coafezele si a cerut anchetatorilor sa nu omita aceasta pista. Ambele cazuri sunt inca analizate de procurori, desi in cazul Piei, concluzia medicilor a fost ca a murit din cauza unui „virus cu evolutie speciala, fulminanta.”