Ioana Maria Vlas, despre care CANCAN a dezvaluit ieri ca s-a refugiat intr-un sat din judetul Sibiu, o apara pe eleva criminala, care i-a fost colega la Penitenciarul Targsor. "Mama FNI-ului" crede ca asasinatul comis de Alexandra Pintili este "un accident" si a avut numai cuvinte de lauda la adresa fetei care si-a macelarit mama.
Ioana Maria Vlas, care i-a predat Alexandrei Pintili limba franceza, in perioada in care cele doua erau inchise la Targsor, s-a declarat impresionata de drama tinerei. „De obicei nu discut despre povestea Alexandrei, pentru ca este o poveste tragica”, ne-a declarat ieri Maria Vlas, care insa a tinut sa adauge ca, pe langa franceza, a pregatit-o pe tanara si la istorie si literatura romana. „M-am ocupat de ea, pentru ca facea cursurile alea la fara frecventa. E un copil bun si destept, abstractie facand de ceea ce a facut, ca asta este un accident si nu discut despre asta. Era cuminte, la locul ei, desena si picta foarte frumos si era preocupata sa citeasca, sa se instruiasca. Daca n-as fi stiut ce i s-a intamplat as fi putut sa spun ca e o eleva silitoare”, ne-a spus Ioana Maria Vlas, care a tinut sa ii ia apararea Alexandrei. Despre noua ocupatie a Alexandrei, care si-a gasit refugiul in jocurile video sangeroase, Vlas a refuzat sa comenteze, declarand ca fiecare are dreptul ca faca tot ce doreste, atat timp cat nu ii afecteaza pe cei din jur. Despre eleva criminala au existat informatii ca ar fi plecat in Italia, fapt confirmat in urma cu doua zile chiar de tatal ei, Relu Pintili, insa ieri lucrurile s-au sucit la 180 de grade. Rudele Alexandrei din satul Stanca, judetul Botosani, au declarat reporterilor CANCAN ca tanara s-ar afla inca in Bucuresti, dar ca evita sa iasa din casa, pentru a nu fi „vanata” de jurnalisti.