Locuitorii orasului Campulung care doresc sa bea o bere la una dintre terasele unui cunoscut si vechi hotel de aici habar n-au cine este cea care le aduce bautura la masa.
Florentina Cobuleanu este dubla campioana nationala la heptatlon si are o viata asemanatoare cu a oricarui sportiv care doreste sa faca performanta, dar este lipsit de resurse financiare. Tanara, de numai 18 ani, a reusit sa obtina cele doua titluri cu o saptamana in urma, in cadrul competitiei desfasurate la Bucuresti. Face sport de performanta de 6 ani, talent pe care l-a mostenit de la mama sa, care a excelat la aruncarea sulitei.
In primul an la juniorat a castigat o medalie de aur la aruncarea discului si a greutatii. Activitatea sportivei muscelene presupune probele de 100 m garduri, saritura in inaltime, aruncarea greutatii, 200 m viteza, saritura in lungime, aruncarea sulitei si rezistenta – 800 metri. De o luna, fata s-a angajat la terasa unui hotel din Campulung ca sa aiba bani de cheltuiala. „Nu primesc bani pe nicio medalie. Ma ajuta doar la masa si camin, in facultate, pentru ca le voi avea gratuite”, ne spune Florentina. Are acasa 20 de medalii: 4 de aur, 7 de argint si 9 de bronz. Isi doreste sa devina profesoara de sport sau antrenoare. Pana una-alta s-a angajat ca barman si va merge la facultate, sperand sa poata sa practice in continuare sporturile care i-au adus acele titluri.