O timisoreanca va face plangere la Colegiul Medicilor si o va da in judecata pe doctorita care i-a facut chiuretaj, intrucat dupa patru luni femeia a aflat ca este inca insarcinata, iar dupa interventie ea a luat antibiotice, motiv pentru care se teme ca bebelusul s-ar putea naste cu malformatii.
In urma cu patru luni, Adelina Socaciu a plecat de acasa dupa ce s-a certat cu sotul sau, ea fiind gazduita cateva zile de o fundatie din Timisoara. Tot atunci, ea a aflat ca este insarcinata si a decis ca, din cauza problememlor financiare pe care le avea, nu poate pastra copilul, astfel ca cei care au ajutat-o au pus-o in legatura cu o doctorita pentru un chiuretaj.
„Am avut doua luni, iar acum am patru luni din cauza ca aceasta doctorita de la Spitalul Bega nu mi-a facut chiuretajul”, a declarat Adelina Socaciu, potrivit StirileProTV.
Dupa doua luni de la interventia respectiva, tanara s-a simtit tot mai rau si a mers la un alt medic de la care a aflat ca este gravida in patru luni. „Doamna doctor spune ca mi-a facut chiuretajul, dar se poate sa fi avut gemeni si sa fi scos doar un fat, iar al doilea sa fi ramas”, a spus Adelina Socaciu.
Ecografia facuta inainte de interventie nu arata insa ca ar fi fost vorba despre o sarcina dubla. Dupa ce s-a adresat doctoritei, aceasta s-a oferit sa isi repare greseala si sa ii faca iar avort, dar fara bani.
Medicul sustine ca femeia nu are patru luni de sarcina, ci trei luni si ca interventia se poate face.
Adelina Socaciu spune ca dupa interventia nereusita a urmat un tratament cu antibiotice, motiv pentru care acum se teme ca fatul sa nu fi fost afectat si sa vina pe lume cu malformatii.