Dezastru. In cazul unui cutremur de mare magnitudine, Bucurestiul ar putea fi de nerecunoscut, iar pagubele mai mari decat cele din 1977 PERICOL. Lista imobilelor expertizate tehnic este din ce in ce mai mare Schimbare. In cazul in care s-ar produce un cutremur in Capitala, anumite zone ar inceta sa existe asa cum le stim in prezent Un exercitiu de imaginatie pe care l-am putea face in prezent ar putea deveni realitate in cazul in care s-ar produce un cutremur de mare magnitudine care sa fie simtit si in Bucuresti. Lista imobilelor expertizate tehnic si incadrate in clasa I de risc seismic, care reprezinta pericol public, aparuta in luna mai a acestui an, indica un numar de 264 de cladiri ce intra in aceasta categorie si un total de peste 6.500 de apartamente, foarte multe dintre acestea fiind grupate in anumite parti ale Capitalei. Astfel, zone din centrul Bucurestiului ar putea deveni de nerecunoscut in cazul unui cutremur care, conform ultimelor prognoze oficiale, nu se va produce mai devreme de 2012. Chiar si asa, putem vorbi despre ultimele zile ale Capitalei, asa cum o stim. Un exemplu ar putea fi zona Gradina Icoanei – strada Jean Louis Calderon – strada Acad. Constantin A. Rosetti care ar fi „culcata” la pamant in cazul unui seism de mare magnitudine, fiind mai usor de numarat imobilele care nu au celebra bulina rosie care indica clasa I de risc seismic, decat cele care au. Conform listei imobilelor expertizate tehnic si incadrate in clasa I de risc seismic, alte zone care ar deveni de nerecunoscut in cazul producerii unui cutremur de mare intensitate ar fi Calea Victoriei, strada Stirbei Voda, bulevardul Mihail Kogalniceanu, strada Ion Brezoianu. Desi multe dintre imobilele incadrate in clasa I de risc seismic au fost consolidate total sau partial in anii trecuti, in prezent probabilitatea unor catastrofe zonale acolo unde inca mai exista imobile care reprezinta pericol public a crescut odata cu trecerea timpului. (M.M.F.)