Iadul din policlinici

Policlinica de stat Centrul de diagnostic si tratament Dorobanti ASTEPTARE. Pensionari asteptand in zadar in fata cabinetului, in speranta unui consult medical Calvar. Batranii asteapta ore in sir, pe holurile Centrului de diagnostic si tratament Dorobanti, in fata usilor inchise Mihnea Mihalache Fiastru Cine intra intr-o policlinica de stat si isi fixeaza privirea asupra unuia dintre batranii care asteapta la rand, la vreunul dintre cabinete, observa ca acea persoana aproape ca face parte din peisaj. Este vorba, de regula, de pensionarii romani, iar cliseul asteptatului pe holul policlinicii a devenit atat de inradacinat, incat par ca niste fantome care bantuie aceste institutii cu pereti soiosi, scaune rupte, anunturi si afise lipite complet aiurea, dar care intotdeauna constituie argumentul angajatului statului.

„Urla la el, il judecaca pe Hristos, mi-e frica sa bat la usa”

Pentru a ne confirma cele spuse, am ales o policlinica oarecare, situata in centrul Capitalei, anume „Centrul de diagnostic si tratament Dorobanti”. Ce am gasit aici confirma imaginea generala pe care o au in minte trei generatii de romani despre o policlinica: lumina slaba, pereti din mozaic care par a fi de ocolit si de neatins pentru a-ti proteja sanatatea, plini de afise mai noi sau mai vechi, mai cu sens sau fara, dulapuri vechi din lemn scoase pe hol in praf, pline de dosare si fise ce asteapta sa fie consultate. Tot pe hol asteapta, bineinteles, batranii. Nici macar nu se mai stie daca in cabinetul pentru care la ora 11.30 lista de pacienti a ajuns la numarul 21, se afla cineva sau nu, atat de incet se misca consultatia. O batrana asteptand in fata usii exclama aiurea: „Mi-e rau!”. Alti doi pacienti incearca sa o sprijine, dar nu stiu exact cum, pentru ca nimeni nu are habar daca in cabinetul la care toti asteapta sa intre se afla cineva sau nu. Nimeni nu intra, nimeni nu iese. O pacienta se hotaraste sa deschida usa. O inchide rapid si concluzioneaza: „E un domn pe scaun si bea apa”. Din punct de vedere organizatoric, la policlinica s-a optat pentru desfasurarea serviciilor separat, mai concret, pentru ce platesti, aia ti se ofera. Un sistem onest, dar care nu vine neaparat si in sprijinul cetateanului, cu atat mai mult cu cat acesta se trezeste in fata unei liste de-a dreptul hilare prin tehnicitatea cu care sunt descrise serviciile oferite. Spre exemplu, poti sa iti verifici tensiunea arteriala daca platesti 20 de lei. Sau, pentru a dobandi o fisa cu „antecedentele personale” trebuie sa platesti 20 sau 50 de lei. Practic, daca o alta institutie iti cere aceste „antecedente personale”, iar cetateanul nu are niciunul, trebuie sa plateasca o taxa la policlinica prin care se adevereste faptul ca acesta nu are antecedente medicale. In aceeasi institutie, la cabinetul 6, trei doamne stau in fata usii si recunosc ca „le e frica sa bata la usa”.

Bolnavii sunt obligati sa suporte, umili, crizele nervoase ale personalului medical

Pe buna dreptate, avand in vedere faptul ca din cabinet se aud urletele infioratoare ale unei doamne mai tinere si vocea unui batran. La o prima impresie, batranul este supus unei torturi psihice prin urlet, iar una dintre persoanele care asteapta la usa cabinetului, fiind programata pentru ora 12.00, le spune celorlalte doua: „Urla la el, il judeca ca pe Hristos, mi-e frica sa bat la usa!”. Pe cat de previzibila, pe atat de trista este in continuare atmosfera in policlinica, fiind perturbata doar de o echipa de filmare care transporta diverse utilaje precum si de vocea tabagica a uneia dintre membrele echipei care vorbeste la telefon cu o prietena: „Mergem la mare in Bulgaria, o sa fie tare!”.