Moartea a lovit crunt intr-o familie din Gorj. Fiul de 16 ani s-a sinucis, iar bunica acestuia a facut infarct si a murit pe loc atunci cand si-a gasit nepotul atarnat in streang. Dubla tragedie s-a intamplat chiar de ziua celei care i-a dat viata baiatului de 16 ani.
O familie din satul Miluta, comuna Borascu a fost lovita parca de un blestem. Fiul cel mare, Emil Croitoru, in varsta de 16 ani, s-a spanzurat in casa bunicii cu care locuia, imediat dupa ce a participat la masa impreuna cu toata familia, care sarbatorea ziua de nastere a mamei sale. De parca nu le-ar fi fost de ajuns necazul pricinuit, oamenii au mai dat si peste trupul neinsufletit al bunicii baiatului, care a facut infarct cand si-a gasit nepotul atarnat in streang. „Nu stiu ce s-a intamplat cu Emil de s-a spanzurat. Nu avea niciun motiv sa se sinucida. Era ziua mea si am mancat si noi toti la masa. El a plecat mai inainte de la noi si s-a dus la bunica lui cu care locuia. Acolo, in camera s-a spanzurat” povestea socata Eugenia Croitoru, care ieri a implinit 39 de ani. Prima care l-a gasit pe Emil a fost bunica baiatului, care a facut infarct si a murit pe loc. Medicii de pe ambulanta nu au mai putut face nimic pentru niciunul dintre cei doi. Oamenii nu-si explica de ce baiatul si-a luat zilele. Mai mult decat atat, acesta nu a lasat niciun bilet prin care sa-si motiveze gestul. „Am cautat in caietele sale, dar nu am gasit nimic. Nici macar un rand in care sa ne lamureasca de ce s-a sinucis”, mai spunea mama adolescentului. Trupul baiatului a fost dus la morga pentru efectuarea necropsiei, iar politistii incearca sa afle motivul care l-a determinat sa se sinucida.