Omar Hayssam va executa, daca va fi prins, 20 de ani de in-chisoare, a decis ieri Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta suprema a respins recursul promovat de avocatii sirianului fata de hotararea Curtii de Apel Bucuresti, care a ramas astfel definitiva si irevocabila. Hayssam a fugit din tara in iunie 2006 si, dupa ultimele informatii, se ascunde in Liban. Sirianul ar mai trebui sa plateasca si cate doua milioane de euro daune pentru fiecare dintre cei trei jurnalisti rapiti in Irak. In cazul in care Hayssam nu va mai fi gasit, ei isi pot lua banii doar dupa ce vor obtine scoaterea la vanzare a averii sirianului, pe care, insa, prevazator, a trecut-o in mare parte pe numele prietenului sau, doctorul Yassim. (M.N.)