Cunoscutul manelist Nicolae Guta a depus, in seara zilei de 1 mai, o plangere la Sectia nr. 11 de Politie Bucuresti in care sesiza faptul ca a fost pradat de catre tanarul care il ajuta in gospodarie. Manelistul l-a acuzat pe Ionut Gabriel Ferent (foto medalion), de 18 ani, din Adjud, ca a sustras din geanta sotiei sale suma de 20.000 de lei. Politistii vranceni au reusit ieri sa-l depisteze pe Ferent, de la care au recuperat bani si bunuri in valoare de 9.000 de lei, ce au fost predati partii vatamate. „Deocamdata, tanarul este cercetat in stare de libertate, actele dosarului sau fiind inaintate Sectiei 11 Bucuresti. Din primele cercetari reiese ca Ferent a sustras banii in seara zilei de 1 mai, in timp ce pagubitii erau plecati de la domiciliu. Se incearca recuperarea intregului prejudiciu”, ne-a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vrancea, subcomisar Mariana Apostol. Din informatiile CANCAN, Ionut Gabriel Ferent muncea la familia Guta de doua luni, fiind recomandat manelistului de niste cunostinte comune din Focsani. El a declarat ca din banii furati si-a luat doua scutere. (L.M.)