Politistii gorjeni au elucidat misterul ce plana asupra unei autorulote ce a aparut ca din senin in lacul Balta Ciobanului, din Gorj.
Catalin Pasare (42 de ani), din Rovinari, angajat ca vacar la o ferma din Elvetia, l-a ajutat pe fiul proprietarei autorulotei, in varsta de 78 de ani, sa scape de masina pentru a pune mana pe prima de asigurare, ce depasea 30.000 de euro. Romanul a fost identificat de politisti si chemat la audieri. Omul a recunoscut ca elvetianul, fiul batranei proprietare, voia sa obtina niste bani pe masina si astfel i-a venit ideea de a inscena furtul autovehiculului. „Voia sa obtina banii pe asigurare si i-am spus ca avem niste lacuri adanci in Gorj. A venit cu mine aici si i-am dat drumul masinii in lac. Stiam ca lacul este foarte adanc si masina va ajunge pe fundul apei”, a marturisit Catalin Pasare, care este cercetat pentru distrugere. Daca proprietara autorulotei va depune plangere, atunci romanul ar putea fi acuzat si de furt.