Finul celebrului interlop Fane Spoitoru, Bogdan Paun, zis Freddy Americanu', care este considerat unul dintre cei mai periculosi infractori din Thousand Oaks - California, si-a scos la mezat bolidul cu care facea furori in urma cu zece ani pe strazile Capitalei.
Cei care treceau zilnic prin zona Piata Romana nu puteau ramane nepasatori fata de un Ferrari rosu, cu numere de California, care „pazea” gura de metrou. Reporterii CANCAN au aflat ca bolidul apartine cunoscutului interlop Bogdan Paun (41 de ani), alias Freddy Americanu’. Primele aparitii ale spectaculoasei masini a interlopului au avut loc in anii 2000, atunci cand majoritatea romanilor putea doar sa viseze la o astfel de bijuterie pe patru roti. Si totusi, automobilul nu este original, ci o replica dupa celebrul model Ferrari F40 produs de compania auto din Maranello intre anii 1987 si 1992. Daca masina originala costa aproape jumatate de milion de dolari atunci cand era in productie, „Freddy Americanu'” isi vinde acum replica cu 11.500 de euro bani cash sau o schimba pe o masina care costa cel putin 13.500 de euro. Plina de praf, zgariata si cu oglinda retrovizoare stanga smulsa, masina isi asteapta cuminte potentialii cumparatori. Parcat in fata garajului unei vile boieresti de pe bulevardul care duce din Romana spre Piata Victoriei, batranul Ferrari „sub acoperire” inca mai reuseste sa atraga privirile trecatorilor. Acestia se uita lung, citesc anuntul de vanzare, iar unii se intreaba cu voce tare cum de a ajuns o masina de lux in aceasta stare. Sperand ca se va vinde mai repede, „Freddy Americanu'”, finul temutului interlop bucurestean Fane Spoitoru’, si-a scos bunul la vanzare in plin centrul Capitalei, in fata casei unui bun prieten. In uema cu trei ani, Bogdan Paun, alias „Freddy Americanu'”, a fost arestat de autoritatile din Thousand Oaks – California dupa ce a fost acuzat ca a montat aparatura de supraveghere pe mai multe bancomate din zona Newbury Park. Acum este insa in libertate in Romania si, conform amicului sau care are grija de autoturism, incearca sa faca un ban cinstit din vanzarea replicii de Ferrari F40. Incatusat in momentul cand incerca sa monteze camere pe un bancomat Numele lui Bogdan Paun, zis Freddy Americanu’, a fost asociat ani la rand cu activitatile ilegale ale clanurilor interlope din Rahova si Ferentari. Cea mai recenta fapta dovedita de autoritati a fost in ianuarie 2009, cand el a fost arestat de serifii din Thousand Oaks – California in timp ce monta „pisici” pe cateva bancomate. Atunci el a fost condamnat la cinci ani de inchisoare, dar a fost eliberat dupa doar opt luni de puscarie si obligat sa poarte o bratara cu un dispozitiv de localizare. In circumstante inca neelucidate, el a ajuns in Romania, insa evita sa se afiseze, preferand sa-si vanda bunurile prin intermediari.