Fotbalistul croat Karlo Primorac, de la CS Turnu Severin, a ramas, sambata dimineata, fara permis de conducere, dupa ce a provocat un accident in urma caruia un coleg al sau a fost ranit usor.
Fotbalistul croat Karlo Primorac era la volanul masinii personale si, pentru ca nu a respectat indicatorul „Stop”, la intersectia strazilor Eroii de la Cerna si Maresal Averescu, din Drobeta Turnu Severin, a acrosat un alt autoturism care circula regulamentar.
„Conducatorul unui autoturism, pe strada Eroii de la Cerna, la intersectia cu Maresal Averescu, nu a respectat semnificatia indicatorului Oprire, a patruns in intersectie si a intrat in coliziune cu un autoturism care circula regulamentar”, a declarat comisarul Viorel Stancioiu, din cadrul Biroului Politiei Rutiere Drobeta Turnu Severin.
Fotbalistul se indrepta catre Stadionul Municipal, la antrenamente, impreuna cu alti doi colegi, unul dintre acestia, Daniane Jawad, in varsta de 26 de ani, fiind transportat la spital cu rani usoare.
Potrivit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgente, fotbalistul are un traumatism cranio-cerebral minor si o rana la mana, dar nu necesita spitalizare.
In urma impactului, un stalp care sustine reteaua de electricitate s-a inclinat peste autoturismul fotbalistului, iar angajatii firmei de electricitate au intervenit pentru a-l ridica.
Atat soferul care circula regulamentar, cat si Karlo Primorac au fost testati cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ in ambele cazuri.
In urma accidentului de sambata dimineata, fotbalistul a ramas fara permisul de conducere.