Primarul orasului Voluntari este mandru ca actrita americana a ales o vila in Pipera-Tunari, zona administrata de el.
Sosita in Romania pentru filmarile la ultima productie in care va aparea, „What about love”, iar pe timpul sederii sale va locui intr-o vila din orasul Voluntari, zona Pipera-Tunari. Florentin Pandele spune ca a aflat de curand despre onoarea pe care o va avea orasul al carui primar este, dar ca va decide daca este cazul sa-i ofere lui Sharon Stone o atentie din partea localitatii pe care o reprezinta. Asta doar dupa ce se consulta cu sotia sa, Gabriela Firea. „Sunt si eu fan al lui Sharon Stone ca toti cei care admira vedetele, dar nu as spune ca sunt asa impatimit incat sa o invit la o cafea pentru ca, in primul rand, nu ar avea timp. In plus, nici nu cred ca ar da bine ca eu sa o invit pe Sharon Stone la cafea. Eu am fost plecat si am venit ieri dupa-amiaza. Am botezat doi copii la Torino, impreuna cu Gabi. Copiii unui preot. Deci, credeti-ma ca aseara am aflat. Am facut revista presei si am aflat ca locuieste in Voluntari, cel putin temporar. Ma gandesc ca poate ar da bine sa-i oferim o atentie din partea primariei daca are timp, dar nu cheia orasului. O sa ma sfatuiesc si cu sotia, ea este consilierul meu de taina in ale imaginii”, a explicat Florentin Pandele pentru CANCAN.