AMINTIRE. Else Becker, in cea mai fericita zi a vietii sale, alaturi de sotul ei, comandant de regiment, Stelian Serbanescu EMIL W. BECKER, sculptorul Casei Regale PREGATIRI. Ultimele retusuri la „Avantul tarii”, statuia din Piata Walter Maracineanu din fata fostului Minister de Razboi. Aceasta fusese atribuita, pe vremea comunistilor, altui artist si a ramas nesemnata pana in ziua de azi Legendare. Fata frumoasei femei care a servit drept model pentru celebrele statui bucurestene traieste inca si isi aminteste povestea realizarii acestora Razvan Mateescu In drumurile noastre prin centrul Bucurestiului admiram adesea arhitectura unor cladiri reprezentative care dateaza de la inceputul secolului XX. Putini stiu ca multe dintre basoreliefurile, cariatidele sau sculpturile ornamentale au iesit din mainile unui mare artist, Emil Wilhelm Becker, sculptorul Casei Regale, astazi pe nedrept uitat. Cine oare, trecand pe langa latura stanga a cladirii Universitatii, n-a ridicat privirea spre cele patru cariatide de pe frontispiciu: Justitia, Filosofia, Stiinta si Arta si nu s-a oprit, fie si pentru o secunda, sa le admire? Acestea au fost realizate tot de E.W. Becker, iar ca model a slujit chiar fiica artistului, Else. La un studiu mai atent putem observa ca trasaturile celor patru statui, ochii, nasul, gura, sunt aproape identice. Am aflat povestea cariatidelor de la nepoata ilustrului sculptor, Rodica von Becker, cea care, la randul ei, seamana cu statuile de pe Universitate. Bunicul ei avea atelierul chiar langa vila situata, in strada Bateriilor nr. 50, pe locul unde acum se inalta Palatul Parlamentului. Else era tanara si avea o frumusete tipic germana, blonda, diafana, piele de portelan si ochi albastri. Tatal ei o iubea enorm si a folosit-o adesea drept model in operele sale. La cele patru statui, sculptorul a muncit luni in sir, uneori si noaptea. De fiecare data cand trece pe langa Universitate, nepoata sculptorului, „fiica statuilor”, isi aminteste de mama ei. „Eu sunt foarte mandra cand privesc cariatidele lucrate de bunicul. Ma emotionez profund. Zambesc. Pe vremuri mama era recunoscuta de oamenii de pe strada datorita statuilor. Azi, insa, putini mai privesc in sus… la fatadele cladirilor, la statui, la tot ce e frumos.” Becker a murit in 1952, trist, sufocat de o lume noua si rea. Implantul comunismului in tarisoara cu forma de pumn a distrus aproape orice urma de viata din trupul marelui om de cultura. Nu de putine ori lucrarile lui au fost atribuite altor artisti sau i-a fost stearsa semnatura. Fotografii din arhiva personala Rodica von Becker