Ferrari Four, primul model cu tractiune integrala al marcii italiene, face furori printre cumparatorii din Romania.
Modelul a fost lansat oficial la noi in septembrie anul acesta, iar pentru tara noastra sefii de la Ferrari au decis sa distribuie numai patru autoturisme. Totusi, pe piata au intrat deja si modele neautorizate. O companie cu sediul in Voluntari a pus deja doua anunturi pe internet ca vinde doua astfel de modele. Pretul este de 273.000 de euro fara TVA, cu TVA ajungand la 314.960 de euro.
Afacerea este una extrem de profitabila, desi masinile nu prezinta niciun fel de garantii. Si cei care importa oficial brandul Ferrari in Romania spun ca achizitionarea unui model de pe net nu este una deloc viabila. „In ceea ce priveste cele doua anunturi de pe autovit.ro ale unor dealeri neautorizati, nu ne putem pronunta si nici nu putem controla anunturile lor. Ferrari recomanda clientilor sa cumpere masinile doar de la reprezentantele oficiale pentru a se bucura de toate facilitatile determinante pe programele pre-owned Ferrari evitand astfel situatiile in care masinile au iesit din garantie, nu sunt verificate sau au probleme tehnice neraportate”, a declarat pentru Capital Lucian Sonea, director de marketing si comunicare Forza Rossa.