Trupul neinsufletit al lui Filaret Motco, diplomatul roman ucis in Afganistan, a ajuns sambata acasa, in comuna Izvoarele Sucevei.
Din cauza varstei, batrana sa mama, Eudochia Motco (83 de ani), nu a putut bate drumul pana la Bucuresti si nici pana la Suceava, ea asteptandu-si fiul cel mic acasa, cu ochii la televizor, unde a privit ceremonialul organizat de MApN pe Aeroportul Otopeni. „Mama a spus ca vrea sa-si vada din nou copilul acasa. Tot timpul cand venea ii spunea mamei sa puna repede mamaliga cu cartofi. Ii era drag sa se tina de traditii. Era un om care voia sa imbuneze lumea”, povestea Ioan Motco, unul din fratii lui Filaret, pe Aeroportul Stefan cel Mare din Suceava.Ioan Motco a spus ca familia ar mai vrea sa vada inca o data trupul fratelui lor. „Macar sa-i dam o ultima sarutare”, a marturisit barbatul indurerat. O matusa a lui Filaret Motco era ravasita de durere.”De ce ni l-au rapit? Sa ne dati un raspuns! Se rascoleste in lada aceea de fier si nu se poate odihni. Niciodata in 43 de ani nu s-a odihnit pentru ca nu a avut timp. A plecat la 6.000 de kilometri sa fie bine la toata lumea. Daca nu se poate deschide lada in care a fost pus corpul, sa se puna o Biblie pe lada si sa puna mana cine este cel mai competent si sa se jure ca este el acolo. Vrem dreptate si nu cerem nimic altceva. Vrem raspuns oficial”, plangea Paraschiva Sidoriuc, de 72 de ani. Batrana a mai spus ca familia are dreptul sa stie adevarul despre moartea lui Filaret Motco, precum si daca acesta a fost sau nu decapitat. Seful Directiei de Sanatate Publica Suceava, Ludovic Abitei, a declarat ca sicriul nu se poate deschide mai repede de un an si doar in perioada rece. „Odata ce sicriul a fost inchis nu mai poate fi deschis, doar daca Parchetul decide altfel”, a spus Abitei. Inmormantarea are loc sambata, la 12.00.