Investitie. Mezina familiei prezidentiale a platit noua masina de teren cu banii jos, chiar daca nu are venituri atat de consistente incat sa justifice aceasta modalitate de achizitie! Adrian Artene Fiica cea mica a presedintelui a devenit, saptamana trecuta, proprietara unui superb jeep Range Rover, model Sport, pe care a platit, potrivit preturilor cu care se vinde o astfel de masina, aproape 2,5 miliarde de lei vechi.
Masina Elenei Basescu a fost inmatriculata initial, in 17 iulie 2007, de catre „Premium Auto” SRL, reprezentanta „Range Rover” in Romania, iar mezina familiei prezidentiale figureaza ca nou proprietar din data de 16 noiembrie, adica vineri saptamana trecuta. Sursele noastre ne-au dezvaluit ca Elena a achitat jeepul cash, fara sa mai apeleze la leasing. Pe site-ul „Land Rover Romania”, de unde iubita lui Hrebenciuc Jr. si-a cumparat masina, modelul pentru care a optat ea are un pret (cu TVA inclus) de 72.019 euro. La acesta se adauga, insa, si alte costuri, functie de dotarile masinii.
Plata cu banii jos a unei astfel de masini este o practica rara, ne-a explicat un dealer auto care vinde masini de lux. „De regula, cand valoarea unei masini este mai mare, peste 20.000-30.000 de euro, clientii le achizitioneaza in leasing. Sunt oarecum atipice cazurile in care plata unor masini care costa 70.000 de euro se face cash!”, a mai declarat sursa noastra. Acest lucru n-a impiedicat-o, insa, pe Elena Basescu sa plateasca noul ei Range Rover cu banii jos, cu toate ca veniturile ei nu argumenteaza o asemenea modalitate de achizitie.